Mentenanta Sfaturi Utile

Curățarea panourilor fotovoltaice – când, cum și cu ce se spală acestea

Panourile fotovoltaice s-au transformat într-o opțiune foarte avantajoasă pentru cei care doresc să obțină acces la infinita resursă reprezentată de energia solară. Cu ajutorul acestui tip de energie, casele, clădirile comerciale și nu numai pot fi alimentate cu energie electrică în mod gratuit. Pe lângă beneficiul de a nu mai depinde de rețelele convenționale de electricitate, panourile fotovoltaice oferă și avantajul de a avea un caracter ecologic.

Pentru a putea să beneficiezi de toate beneficiile acestui tip de structură, este important să te pregătești de o investiție inițială semnificativă. Pe lângă investiția financiară, deținerea panourilor fotovoltaice implică și un efort de îngrijire a acestora. În acest articol, vei putea să descoperi care sunt modalitățile eficiente de întreținere a panourilor fotovoltaice, dar și cum se desfășoară lucrările de mentenanță pentru panourile fotovoltaice.

1. Curățare panouri fotovoltaice – de ce este necesară curățarea și când se face

Panourile fotovoltaice sunt dispozitive care au rolul de a converti energia solară în energie electrică. Eficiența lor este strâns legată de cantitatea de lumină solară care ia contact cu celulele fotovoltaice. Dacă panourile sunt murdare, lumina soarelui poate fi blocată, ceea ce are un impact semnificativ la nivelul eficienței acestora. Indiferent că este vorba despre praf, excremente de păsări, frunze sau alte tipuri de murdărie, impuritățile acumulate pot afecta în mod semnificativ eficiența panourilor fotovoltaice.

Conform experților în domeniul energiei fotovoltaice, panourile murdare pot ajunge să piardă din eficiență cu până la 30%, raportat la potențialul lor în condiții normale. Acest lucru se traduce, pentru utilizatori, în pierderi financiare semnificative și chiar în deficiențe de energie, inclusiv atunci când aceasta este deosebit de necesară. Astfel, întreținerea panourilor fotovoltaice devine esențială pentru buna funcționare a echipamentelor.

Blog - 1. Curățare panouri fotovoltaice - de ce este necesară curățarea și când se face

Curățarea panourilor fotovoltaice – de unde apare murdăria?

Fiind montate la exterior, panourile fotovoltaice au parte de aceleași probleme ca orice altă suprafață expusă intemperiilor. Ele se pot murdări din diverse motive, iar principalele surse de mizerie care le pot afecta randamentul sunt următoarele:

  • praf și nisip – vântul transportă particule fine de nisip și praf, care pot ajunge să se depună pe suprafața panourilor.
  • poluare atmosferică – această amenințare se manifestă îndeosebi în cazul panourilor aflate în zone urbane sau la marginea orașelor. Emisiile industriale, gazele de eșapament, dar și alte particule poluante se pot depune pe panouri.
  • excremente de păsări – panourile fotovoltaice pot fi văzute de către păsări ca un excelent loc de odihnă, iar excrementele lor acide pot să deterioreze suprafața acestora.
  • frunze și insecte – frunzele căzute din copaci și insectele moarte pot să blocheze lumina soarelui și pot să creeze un mediu propice pentru dezvoltarea mucegaiului pe suprafața panourilor.
  • polen – polenul din plante poate să fie transportat de vânt. Așezat pe panouri, acesta reduce transparența și, implicit, eficiența lor.
  • precipitațiile – ploaia și zăpada pot să lase urme pe suprafața panourilor, iar acestea trebuie să fie îndepărtate pentru păstrarea eficienței.

Metode de prevenire a depunerii mizeriei pe panourile fotovoltaice

Înainte de a afla cu ce se curăță panourile fotovoltaice și care sunt cele mai bune metode de îndepărtare a mizeriei de pe suprafața acestora, trebuie să știi că există și metode de prevenire a problemelor. Iată care sunt cele mai eficiente:

 

Blog - 1. Curățare panouri fotovoltaice - de ce este necesară curățarea și când se face (1)

  • Plantarea copacilor la distanțe suficiente – copacii pot să arunce frunze și polen pe panouri. Dacă ai deja panouri solare fotovoltaice, este recomandat să plantezi copaci la distanțe semnificative de acestea. Pe lângă murdărie, copacii pot ține și umbră, ceea ce are impact asupra randamentului panourilor.
  • Inspectarea periodică a panourilor – se recomandă inspecții vizuale ale panourilor de cel puțin două ori pe an, pentru identificarea acumulărilor de murdărie. 

Cât de des și când se spală panourile fotovoltaice?

Un amănunt de interes pentru posesorii de panouri fotovoltaice este reprezentat de frecvența curățării. Aceasta depinde de locație, unghiul de înclinație și tipul de climă din zona în care sunt montate panourile. În privința locației, trebuie punctat că panourile aflate în zone cu poluare atmosferică ridicată sau vegetație abundentă vor necesita curățări mai frecvente.

Unghiul de înclinare influențează și el frecvența curățărilor. Dacă unghiul nu este cel recomandat (30-45 de grade), ci se merge pe o variantă de unghi mai mic, cum ar fi cel de 15 grade, panourile sunt mai predispuse la acumularea de murdărie. Precipitațiile frecvente pot ajuta la păstrarea panourilor mai curate, însă ploaia și zăpada se pot transforma și în factori nocivi.

În ceea ce privește perioada recomandată pentru curățare, de regulă sunt preferate primăvara și toamna. Atunci, temperaturile sunt moderate și nu există riscuri de îngheț și evaporare rapidă a apei. Un alt moment oportun este după ploile abundente, când murdăria se înmoaie și poate fi ușor îndepărtată. Se recomandă, în general, să se curețe preventiv panourile de 2-4 ori pe an.

Totuși, în cazul în care se manifestă anumiți factori, curățarea poate fi efectuată și la nevoie. De exemplu, dacă utilizatorul remarcă o scădere semnificativă a producției de energie. Totodată, dacă panourile încep să aibă un aspect opac în mod vizibil sau dacă observi că acestea sunt acoperite de impurități de orice natură, poate fi semnalul că este nevoie de o curățare. 

Beneficiile curățării periodice a panourilor

Dacă ești proprietar de panouri fotovoltaice, curățarea periodică a acestora îți oferă beneficii importante. În primul rând, dacă ai grijă ca panourile să fie mereu curate, acestea pot crește producția de energie electrică. Totodată, durata de viață a panourilor va fi prelungită, dacă ele sunt întreținute în mod corect. Nu în ultimul rând, mentenanța optimă a acestora este printre condițiile de garanție impuse de producătorii de panouri.

Așadar, curățarea periodică a panourilor fotovoltaice este o activitate crucială pentru optimizarea producției de energie, prelungirea duratei de viață a panourilor și menținerea garanției. Pentru curățarea acestora, există mai multe opțiuni. În continuare, poți afla cum se curăță panourile fotovoltaice.

2. Spălare panouri fotovoltaice – cum se spală panourile și sfaturi pentru întreținere

Spălarea panourilor fotovoltaice este un procedeu care poate fi pus în practică în două moduri. Spălarea manuală este una dintre ele, iar alternativa constă în spălarea automată. Pentru spălarea automată, se folosește un robot special de spălare, conceput pentru panourile solare. Robotul se deplasează automat pe suprafața acestora, folosind perii și jeturi de apă demineralizată, cu scopul de a elimina murdăria.

 

Spălarea manuală presupune utilizarea unor elemente mai convenționale și chiar mai accesibile din punct de vedere financiar. Iată cu ce se spală panourile fotovoltaice, dacă alegi să mergi pe varianta spălării manuale:

  • Perie moale, dotată cu mâner lung – periile pentru spălarea panourilor solare au peri moi, deoarece aceștia nu pot să zgârie suprafața.
  • Apă demineralizată – este foarte important să se folosească apă demineralizată, pentru a evita depunerile de minerale la nivelul suprafeței panourilor.
  • Detergent special – trebuie să se utilizeze un detergent biodegradabil, care are pH neutru și nu deteriorează panourile.
  • Două găleți – sunt necesare două găleți separate, una cu apă curată, demineralizată, și una în care să fie pusă soluția cu detergent.
  • Scară – poate fi nevoie de o scară pentru a ajunge la panourile montate pe acoperișurile înalte.

Blog - 2. Curățare panouri fotovoltaice. Spălare panouri fotovoltaice - cum se spală panourile + sfaturi pentru întreținere

 

Cum se spală panourile fotovoltaice?

Pregătirea este primul pas pe care trebuie să îl faci, atunci când vrei să cureți panourile fotovoltaice pe cont propriu. Sunt necesare toate echipamentele menționate anterior, iar panourile fotovoltaice trebuie să fie deconectate de la rețeaua electrică.

Clătirea preliminară cu apă demineralizată se face doar după ce ai garanția că fiecare panou este deconectat de la electricitate. Prin această clătire, se îndepărtează murdăria liberă și praful. 

Aplicarea detergentului se face după clătire, cu ajutorul periei moi. Detergentul special va acționa rapid și va înmuia murdăria întărită pe panouri.

Frecarea trebuie făcută cu peria, în mod lin, fără a apăsa foarte tare pe panouri. Zonele cu murdărie persistentă trebuie tratate în mod mai insistent.

Clătirea se face după ce detergentul a fost aplicat pe toată suprafața panourilor. Pentru clătire, se folosește tot apă demineralizată, până când toate urmele de detergent sunt îndepărtate.

Uscarea se face prin curățarea cu o lavetă moale, absorbantă. Apoi, panourile sunt lăsate să se usuce complet, la aer. 

Verificarea finală presupune o ultimă inspecție a panourilor, pentru a avea garanția că acestea au fost curățate în mod complet.

 

Recomandări suplimentare pentru spălarea panourilor fotovoltaice

Se recomandă ca panourile să fie spălate dimineața sau în timpul orelor de seară, când temperaturile au valori mai scăzute, astfel că apa demineralizată nu se va evapora rapid. Din același motiv, nu este recomandată spălarea panourilor în plin soare. Evaporarea rapidă a apei poate lăsa urme pe suprafață.

 

Sunt de evitat detergenții abrazivi, solvenții chimici și apa cu presiune ridicată, deoarece toate sunt factori de risc, care pot să deterioreze panourile. Atunci când se face curățarea, este interzisă urcarea pe panouri. Curățarea panourilor fotovoltaice poate fi o provocare, mai ales dacă nu ai experiență în domeniu. Astfel, ar putea fi o idee mult mai bună să apelezi la o firmă specializată în astfel de servicii.

 

De ce să apelezi la specialiști în întreținerea panourilor fotovoltaice?

Panourile fotovoltaice sunt o investiție semnificativă, deoarece oferă o cale către independență energetică, sustenabilitate și reducerea costurilor de întreținere a unei locuințe. Cu toate acestea, păstrarea performanțelor la nivel optim și maximizarea producției implică o întreținere frecventă. Iată de ce serviciile profesionale sunt o variantă mult mai bună decât curățarea pe cont propriu!

Blog - 2. Curățare panouri fotovoltaice. Spălare panouri fotovoltaice - cum se spală panourile + sfaturi pentru întreținere (1)

 

  1. Expertiza și cunoștințele de specialitate

Specialiștii în astfel de servicii dispun de o pregătire vastă și au experiență bogată în domeniul întreținerii panourilor fotovoltaice. Ei sunt conectați la cele mai noi tehnici și recomandări din domeniu, asigurând o întreținere adecvată și eficientă a oricărui sistem fotovoltaic.


2. Echipament profesional

Spălarea și inspectarea panourilor fotovoltaice pot fi dificil de pus în practică, în lipsa echipamentului adecvat. Dacă alegi să faci rost pe cont propriu de echipament, ai putea să întâmpini probleme în identificarea unor soluții care să nu afecteze eficiența și integritatea panourilor. Specialiștii, în schimb, dispun de perii speciale, soluții de curățare dedicate și chiar roboți de spălare automată.


3. Siguranță personală

Curățarea panourilor aflate pe acoperișuri, la înălțimi mari, poate fi un procedeu periculos, mai ales pentru persoanele fără experiență. Specialiștii sunt instruiți și echipați corespunzător, pentru a putea să lucreze în siguranță la înălțime, riscul accidentelor fiind eliminat.


4. Este facilitată detectarea problemelor mai mari

O inspecție profesională poate identifica probleme ascunse sau defecțiuni ale panourilor fotovoltaice. Astfel de probleme pot scădea performanța sistemului. Identificate la timp, ele pot fi contracarate prin soluții eficiente.


5. Se poate optimiza producția de energie

O întreținere profesională, efectuată în mod regulat, va contribui la păstrarea producției de energie solară la nivel optim. Specialiștii pot identifica factorii care afectează performanța sistemului fotovoltaic și pot să recomande metode de îmbunătățire a producției.


6. Faci economie de timp, resurse și energie

Ajutorul oferit de specialiști la întreținerea panourilor fotovoltaice te scutește de efortul și de timpul investite pentru a inspecta și curăța panourile pe cont propriu. De asemenea, poți avea parte de mai multă liniște, având certitudinea că de întreținerea sistemului fotovoltaic se ocupă specialiști în domeniu.

 

Mentenanța specializată a panourilor, o activitate complexă

Mentenanța panourilor solare, atunci când este realizată de către specialiști, implică mai multe acțiuni esențiale. Îndepărtarea depunerilor de praf și a altor forme de murdărie este doar un pas. Experții în domeniu vor apela și la verificări intensive, pentru identificarea fisurilor sau a zgârieturilor panourilor, precum și a îngălbenirii acestora. 

În plus, sunt verificate conexiunile electrice și cablurile, dar și orice altă componentă a sistemului solar, inclusiv bateriile. Prin analiza lor, sunt identificate slăbirile sau ruperile conexiunilor, iar acestea sunt refăcute pentru ca sistemul să poată continua să ofere un randament bun.

 

Dacă folosești panouri solare moderne, acestea sunt echipate și cu sisteme care pot să monitorizeze în timp real performanța și să ofere informații despre nivelul producției de energie și eventualele anomalii. Sistemele de monitorizare sunt și ele analizate în procesul de mentenanță profesională, la fel ca invertorul.

Blog - 2. Curățare panouri fotovoltaice. Spălare panouri fotovoltaice - cum se spală panourile + sfaturi pentru întreținere (2)

În plus, se poate realiza și o analiză termografică, cu scopul de a găsi zonele panourilor în care temperatura este anormală. Aceste puncte cu temperaturi extreme indică disfuncționalități, iar mentenanța optimă ajută la remedierea lor. Dacă vrei să beneficiezi și tu de mentenanță completă pentru panourile solare, contactează-ne și echipa Stratospark.ro se va ocupa de întreținerea sistemului tău fotovoltaic.

 

În concluzie, spălarea panourilor fotovoltaice este un proces foarte important și care trebuie realizat în mod periodic, pentru ca un sistem solar să dea mereu cel mai bun randament. Deși curățarea poate fi făcută și individual, este recomandat să apelezi la experți care dispun de cunoștințele și resursele necesare pentru o mentenanță completă a panourilor.

Sursa foto: Unsplash.com

Facebook
LinkedIn